În această seară, pe DN 17, pe raza localității Șieu Măgheruș a avut loc un accident rutier. Patru autoturisme au fost implicate în accident, însă din fericire acesta s-a soldat doar cu avarii.
”Conform verificărilor efectuate, un bărbat de 59 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Beclean-Bistrița, într-o curbă a pierdut controlul, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat din Suceava. În urma impactului, autoturismul condus de bistrițean a fost proiectat în alte două autoturisme, care circula din sens opus. Accidentul s-a soldat cu avarii la autoturismele implicate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,51 mg/l alcool pur în altul expirat pentru bărbatul de 59 de ani, din Bistrița și negativ pentru ceilalți trei. Polițiștii din Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere cu alcoolemie.