Accident pe DN 17D, la Rebrișoara. O autoutilitară a intrat în coliziune cu un autoturism

 

 

Un accident rutier în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale s-a produs, sâmbătă, pe DN 17D, pe raza localității Rebrișoara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, ”în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că pe DN 17D, în localitatea Rebrișoara, o autoutilitară care circula pe direcția Năsăud-Ilva Mică, condusă de un bărbat de 33 de ani, din Năsăud, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe aceeași direcție și care a încetinit, condus de o femeie de 40 de ani, din Dej”.

În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de femeie a fost rănită ușor. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii din Năsăud continuă cercetarile pentru vătămare corporală din culpă.

Pe parcursul intervenției, în zonă s-a circulat alternativ, traficul fiind dirijat.

FOTO: IPJ B-N

error: Content is protected !!