Accident pe Republicii! Un pieton (51 de ani) care traversa pe roșu a fost lovit de un BMW, condus de un tânăr de 19 ani! Urmele de frânare depășesc 30 de metri!

Un accident rutier a paralizat traficul pe Bulevardul Republicii în intervalul 21.00 – 22.00. Din primele cercetări, în accident a fost implicat un pieton care a traversat pe culoarea roșie a semaforului, la intersecția Bulevardului Republicii cu str. Ursului.

Pietonul în vârstă de 50 de ani a fost lovit de un autoturism marca BMW, condus de un tânăr de 19 ani, din Livezile.

În urma impactului, pietonul a rămas inconștient, căzut pe asfalt. Acestuia i s-a acordat primul ajutor și a fost transportat la Spitalul Județean.

Urmele de frânare sunt de aproximativ 30 de metri! Pietonul accidentat a traversat pe roșu!

Polițiștii prezenți la fața locului au prelevat probe pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului. Conform primelor măsurători, urmele de frânare indică o distanță de aproximtiv 30 de metri.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Limita de viteză în oraș este 50 de kilometri, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui accident. De remarcat că pe raza municipiului Bistrița, trecerile de pietoni sunt slab-iluminate, iar acest aspect crește riscul de accidente.

Vom reveni cu amănunte privind starea pietonului transportat la Spitalul Județean!

2 comments

  1. te-ai facut de kakao bistriteanule ..unde ai citit ca ” zebra-i apartine in totalitate indiferent de culoarea semaforului” ?
    si uite asa, dragii mei, se împute tot ..când apare al treilea individ fără judecata „la purtător”

  2. Pietonul o fi fost de la tara unde treci pe unde te taie capul, iar tanarul si-a incercat caii putere pe asfaltul nou turnat. Asa se intampla cand se intalnesc doi indivizi fara judecata la purtator. Cine crede ca zebra-i apartine in totalitate indiferent de culoarea semaforului este un mare fraier.

error: Content is protected !!