Accident rutier la Maieru; un tânăr a fost rănit

FOTO: Mesager24.ro

Un accident rutier soldat cu rănirea unui tânăr a avut loc vineri pe DN 17D, în localitatea Maieru. 

La fața locului au intervenit polițiștii din Sângeorz- Băi.

”Din primele verificări efectuate la fața locului, impactul a avut loc între un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din Sângeorz-Băi, pe direcția Maieru- Rodna, cu un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din Rodna. Ulterior, autoturismul condus de tânărul din Rodna a fost proiectat într-un alt autoturism parcat”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, conducătorul auto de 24 de ani a rămas blocat în autoturism. El a fost extras în siguranță din mașină de către pompierii militari si predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. Întrucât a fost rănit, tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru aproximativ două ore, în zona accidentului circulația fost dirijată de polițiști, alternativ, pe un sens.

FOTO: Facebook – Mesager24.ro

error: Content is protected !!