Accident rutier la Nepos. O mașină a intrat într-un grup de copii care se îndreptau spre școală

Zăpada depusă pe carosabil, circulația în condiții de iarnă pe drumurile din județ și neadaptarea vitezei la condițiile de drum fac din nou victime.

Aseară, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a derapat, ajungând cu mașina într-un râu. Accidentul s-a petrecut între localitățile Romuli și Fiad, însă, din fericire, nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Șoferul și un pasager din autoturism au reușit să iasă din mașina care a plonjat în râu.

În această dimineață, un apel înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui alt accident rutier, de această dată în localitatea Nepos.

Din primele informații se pare că un autoturism a intrat într-un grup de copii care se îndreptau spre școală. Deși inițial se anunța că ar fi vorba despre o singură victimă, ulterior, un alt apel ajuns la 112 și efectuat de un cadru didactic anunța că mai sunt trei copii care făceau parte din același grup.

În total patru copilași au fost accidentați de o mașină, însă starea lor este stabilă, sunt conștienți și nu au răni care să le pună în pericol viața. Ei vor fi transportați la Spitalul Județean de Urgențe Bistrița pentru investigații amănunțite.

În urmă cu puţin timp, s-a făcut o revenire prin care dispeceratul integrat ISU – SAj a fost anunţat că, pe lângă copilul preluat inițial de Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, au mai fost trei copii ( în total 4 copii), care se deplasau în grup spre școală. Ceilalți trei copii au ajuns la şcoală și noul apel, în completarea primului, a fost făcut de un cadru didactic. Copiii sunt conştienţi, cu traumatisme care nu le pun viața în pericol. Ei vor fi transportati la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Bistrița” a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgențe Bistrița-Năsăud.

Și polițiștii s-au deplasat la locul accidentului și au început cercetările, urmând să stabilească și cauzele care au dus la producerea acestuia.

ACTUALIZARE 1

”Pe DN 17 D, în localitatea Nepos, o tânără de 25 de ani din Ilva Mică, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Năsăud, din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo și de drum, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile unde a accidentat un minor de 15 ani din Nepos, care circula regulamentar în calitate de pieton. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județeand e Poliție Bistrița-Năsăud.

În cauză se efectuează în continuare cercetări întrucât, ulterior prin 112 se anunța că mai existau încă trei copii care ar fi făcut parte dintr-un grup care se îndrepta spre școală.

ACTUALIZARE 2

Polițiștii bistrițeni au stabilit că în urma accidentului petrecut cu puțin timp înainte de ora 08:00,  pe raza localității Nepos au rezultat, în cele din urmă, patru victime. Este vorba despre copii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani.

FOTO: arhivă

error: Content is protected !!