Două accidente rutiere s-au produs sâmbătă dimineața, pe DN 17, pe raza localităților Uriu și Șintereag din județul Bistrița-Năsăud.
Primul accident s-a produs în jurul orei 11:30, între localitățile Uriu și Ciceu Cristești, fiind vorba despre o coliziune între două autoturisme. Potrivit pompierilor, nu au existat persoane încarcerate în cele două mașini, la fața locului intervenind un echipaj SMURD de prim ajutor și unul de pompieri.
Cel de-a doilea accident s-a produs la un interval de aproximativ jumătate de oră față de primul, tot pe DN 17, dar în zona localității Șintereag. În acest eveniment rutier au fost implicate 3 autovehicule în care se aflau 7 persoane. O singură persoană a fost rănită și are nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului a fost direcționat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, unul SMURD de prim ajutor și o autospecială a pompierilor.
”Primul echipaj ajuns la fata locului comunică faptul că este vorba de o singură victimă, minoră (9ani), cu un traumatism cranian minor. Restul pasagerilor nu au nevoie de asistență”, a declarat dr. Annabella Muzsi, directorul SAJ Bistrița-Năsăud.
Polițișii efectuează cercetări în ambele cazuri pentru a stabili toate împrejurările în care au avut loc evenimentele rutiere.
ACTUALIZARE
Întrucât în urma accidentului care a avut loc astăzi, în jurul orei 11.45, pe raza localității Sintereag, nu au fost înregistrate victime, polițiștii au aplicat sancțiune contravenționala șoferului vinovat.
Astfel, ”din primele verificări a rezultat faptul că, pe DN17, șoferul unui autoturism care circula pe direcția de mers Bistrița-Cluj-Napoca, un bărbat de 31 de ani, din Bistrița, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers și a intrat in coliziune cu autoturismul care circula în fata sa și care era oprit în zona unei treceri, pentru acordarea de prioritate unui pieton. Din impact, acesta a fost proiectat intr-un alt autoturism care, de asemenea era oprit”, arată IPJ Bistrița-Năsăud.
Șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.