Guvernul României a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri în domeniul medical. Actul normativ prevede eliminarea inechităţilor salariale şi ajustarea diferenţelor existente pe perioada stării de alertă constituită conform legii, pentru unele categorii de personal implicate în activităţi de gestionare a cazurilor infectate cu noul coronavirus în vederea asigurării capabilităţii de pregătire pentru un răspuns adecvat.
Astfel, ”comitetul director din cadrul direcţiilor de sănătate publică va beneficia de un spor pentru condiţii epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar inspectorii sanitari care desfăşoară activităţi în domeniul controlului în sănătatea publică de un spor de 30% la salariul de bază”, precizează Ministerul Sănătății.
În acest fel vor fi ajustate diferenţele salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcţiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării alertă, în vederea atragerii de personal calificat pe de o parte, cât şi a menţinerii celui existent pe de altă parte, în condiţiile în care numărul anjagaţilor din aceste instituţii este unul redus.
Măsura este justificată şi de evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului pe teritoriul României, care indică o creştere semnificativă a numărului de persoane infectate cu COVID-19 şi implicit a volumului activităţilor de supraveghere activă, depistare timpurie, izolare şi tratare a cazurilor, de urmărire a contactelor şi prevenire a răspândirii continue a infecţiei.
În vederea asigurării capabilităţii de pregătire a direcţiilor de sănătate publică pentru gestionarea la nivel adecvat a infecţiilor cu noul coronavirus, se impune adoptarea unei măsuri de stimulare a personaluluin care desfăşoară pe durata stării de alertă activităţi de prevenire şi limitare a răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, în sensul ajustării diferenţelor salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcţiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.
Mai mult, actul normativ prevede ca, până la data încetării stării de alertă instituită din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, orele suplimentare efectuate peste programul normal de lucru de către personalul de specialitate din cadrul direcţiilor de sănătate publică să poată fi plătite conform prevederilor art. 8 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020.
Totodată, prin derogare de la prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, se creează cadrul legal astfel încât indemnizaţia de detaşare prevăzută la art. 19 din Legea nr. 136/2020 să poată fi plătită în cuantumul prevăzut legal.
În vederea eliminării inechităţilor privind mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, actul normativ mai reglementează ca, începând cu data de 1 august 2020, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, să beneficieze de sporurile pentru condiţii de muncă peste limita minimă prevăzută legal, nivelul concret fiind stabilit de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli.
FOTO: Inquam Photos / Mircea Manole