Poliţişti din toată ţara acţionează, marţi dimineaţa, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Inspectoratul General al Poliției Române precizează că se acţionează pe principalele căi rutiere de intrare/ieşire din localităţi, zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic şi punctele cu risc rutier.
La nivel național, în perioada 2 – 4 aprilie, în urma acţiunilor derulate de poliţişti pentru reducerea riscului rutier, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2.953 de sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 45 de sancţiuni aplicate bicicliştilor, respectiv 34 pietonilor.
De asemenea, au fost aplicate 4 sancţiuni pentru conducere agresivă, 46 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 47 pentru depăşire neregulamentară. Totodată, au fost reţinute 532 de permise de conducere şi 74 de certificate de înmatriculare.
În total, au fost aplicate 4.901 sancţiuni, în valoare de 2.224.781 de lei, mai precizează IGPR.
De la intrarea în vigoare a noilor modificări legislative, şi anume din 27 februarie, au fost aplicate 402 sancţiuni pentru conducerea agresivă, fiind suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în toate cazurile.