În perioada 13-15 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice au derulat o acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național. De asemenea, a fost verificată respectarea dispozițiilor legale de către agenții economici, pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.
”În acest sens, au fost controlați 8 agenți economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier, fiind constatată o infracțiune prevăzută de Codul Silvic și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o autoutilitară în valoare de aproximativ 18.000 de euro și cantitatea de 12,08 m.c. lemn rotund de esență rășinoase, în valoare de 3.503 de lei. De asemenea, au fost controlate în trafic peste 270 de autovehicule, dintre care 52 de transporturi de material lemnos. Pentru neregulile constatate 7 sancțiuni, în valoare de 45.000 de lei, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 122 metri cubi de material lemnos, în valoare aproape 16.000 de lei. În cadrul acțiunilor, au mai fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 8 permise de conducere și au fost aplicate 82 de sancțiuni în valoare de peste 35.000 de lei”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În activități au fost angrenați 54 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, 15 jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și 10 silvicultori din cadrul Ocoalelor Silvice Bistrița Bârgăului și Romuli.