Acțiunea ”Focus on the Road” în Bistrița-Năsăud: peste 500 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În perioada 6–12 octombrie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, alături de colegii din cadrul polițiilor orașelor Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi și ai Poliției Bistrița, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.

Activitățile au avut loc în contextul obiectivului european de reducere cu 50% a numărului de decese și răniri grave provocate de accidente rutiere, fiind parte a Programului Operațiunilor Europene 2025 (ROADPOL).

Sub denumirea ”Focus on the Road”, acțiunea a urmărit prevenirea conducerii autovehiculelor de către persoane care desfășoară activități ce le pot distrage atenția la volan.

Pe durata controalelor, polițiștii au aplicat 519 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, pentru diverse abateri de la regimul rutier prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.Dintre acestea: 13 sancțiuni au vizat folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, 117 sancțiuni au fost aplicate pentru neutilizarea centurii de siguranță iar 389 au fost aplicate pentru alte abateri rutiere.

Polițiștii rutieri anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui nivel ridicat al disciplinei în trafic și prevenirea accidentelor de circulație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!