Începând de marți, activitatea la Policlinica Bistrița se suspendă, decizia fiind luată la nivel național, ca o măsură de prevenire a răspândirii cazurilor de infecție cu noul tip de coronavirus.
”Suspendăm activitatea Policlinicii pentru o perioadă de 14 zile, cu începere din data de 24 martie. Pe măsură ce vom avea informații suplimentare, vi le vom comunica”, a transmis medicul coordonator al Policlinicii Bistrița, dr. Ștefan Pop.
Reamintim că, începând cu data de 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, în spitalele publice și cele private din țară se suspendă și internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente sau investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.
În plus, toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital vor fi externați.
Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.