Pentru a înțelege pe deplin parodia la care am asistat la 26 de ani de la Revoluția pentru Libertate, e suficient să vizualizați clipul de mai jos:

Cartea ”Trecutul mai aproape de noi. Omagiu profesorului Gheorghe Marinescu la 70 de ani” a fost scrisă din banii publici ai județului și fără a fi o mare valoare în cercetare, reprezintă o ofrandă adusă celui care 20 de ani a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean și alți 20 de ani a condus Muzeul, în regimul comunist.

Istoricește vorbind, Marinescu a trecut din P.D la P.D.S.R, sedus de Adrian Năstase. În anul 2.000 l-a lăsat baltă pe Ioan Oltean laolaltă cu mai mulți consilieri județeni și primari care au intrat în haită în PSD-ul de azi.

De 3 ori Marinescu a fost ales de consilierii județeni (nu a candidat uninominal) ca președinte al instituției într-o epocă în care județul trăia din venituri proprii… cu mici firimituri de la centru. Țin minte că atunci când Vadim-Tudor a candidat împotriva lui Iliescu (iar pe B-N a scos voturi mai multe ca Iliescu) județul nostru a primit puțini bani de la centru, ca răzbunare. A fost perioada marilor tunuri în care doar cei din sistem și liderii de sindicat prosperau. Cei de rând făceau Turcia sau Ungaria și când se întorceau își dădeau seama ce drumuri jalnice avem în de județ. La vremuri noi, tot ei!

Despre fonduri europene în epoca Marinescu NU poate fi vorba, deși Radu Moldovan încearcă să-i atribuie două proiecte majore: modernizarea drumului județean 151 (30 de milioane de euro) și Proiectul de Gestiune a Deșeurilor din județ (30 de milioane de euro)… proiecte re-făcute, a căror finanțare s-a semnat în mandatul lui Liviu Rusu, cel care l-a pensionat pe Marinescu în urma unei ședințe ordinare.

Referitor la funcția de director al Muzeului la nici 30 de ani

Partidul Comunist Român trebuia să-și dea girul pentru a te ține pe funcția de director. A fost la fel și-n cazul Marinescu la Muzeu. Trebuia să fii de-a lor să ai așa o funcție la 29 de ani și să stai pe scaun aproape 20 de ani. După Revoluția din 1989, legea lustrației NU s-a aplicat iar băieții în loc să cadă au tot suit. Așa a început Marinescu să facă politică în regimul Iliescu și să schimbe macazul după 20 de ani de directorat.

Alexandru Gavrilaș a preluat Muzeul acum 3 ani și se plângea de haosul din instituția cea mai obsucră, unde s-au perindat oameni paraleli cu administrația: Marinescu, Prahase, Chintăuan, Chiș, Negrușeri (interimar). Aceștia au avut la cheremul lor o grămadă de bani și liniștea de care-aveau nevoie pentru a inventaria (sau nu) piese de  o valoare inestimabilă, descoperite în județ. O parte din ei s-au retras și au devenit colecționari renumiți după ce și-au șters urmele, iar cei rămași sunt în vizorul D.N.A pentru nereguli legate de obiecte de patrimoniu.

Ignorat de Moldovan în urmă cu câțiva ani, Marinescu a mers blat cu PDL-iștii și la un eveniment public din 2011 a vorbit de bine Consiliul Județean în timp ce colegii săi de partid lătrau frenetic împotriva politicii administrative de-atunci. Eroic, Dani Suciu a vrut să-l propună pentru excuderea din P.S.D, dar a renunțat și a pus trădarea de moment pe senilitatea vârstei și l-a iertat pe cel ce trebuia să fie model în partid. Probabil laudele ieftine la adresa puterii reprezentau un gest părintesc a lui Marinescu, prin care credea că ficioru-so va fi preferat director la Aquabis în locul lui Șandru. Ce să-i faci… bătrânelul a vrut să facă bine, dar Oltean îi ținea minte gestul trădării și l-a amăgit doar, umilindu-l.

Penibil, Dorin Popescu, a amintit că a fost prefect pe vremea lui Marinescu, dar a uitat că pe el aproape l-au scos jandarmii de pe scaun, instalându-l pe Bindea. Quintus l-a schimbat în 2 minute pe Popescu, care cică a venit prost-îmbrăcat la consfătuire, în timp ce Bindea a fost preferat pentru că avea un costum impecabil. NU neapărat că ar fi fost mai breaz. În ochii lui Quintus asta a contat enorm și Popescu a fost ejectat tot pe vremea lui Marinescu.

În ce privește lucrările arheologice din teren mă abțin… cu gândul la Tărtăria și la Densușianu, scrâșnind la ignoranța prin care cunoscătorii adevărați ascund marile adevăruri și poleiesc micile minciuni. Ăștia micii rămân la orgoliile lor provinciale. O fi contat și ce-a făcut Marinescu prin natura meseriei sale, însă NU prin descoperiri de senzație care să-i aparțină direct. Istoria îl va face remarcat sau uitat. Or vedea nepoții noștri.

O carte cu texte laudative scrise în prefață de pediatrul Buta, de jurnalistul Victor Știr și de alți colegi de breaslă, presărată cu studii  ștințifice răs-publicate e maculatură de propagandă, într-o vreme a oftării și cumpătării. Marinescu e un fel de Iliescu la nivel local… cei mai în vârstă-l știu, iar pe cei mai tineri nu-i prea interesează și oricum îl asociază cu tranziția eșuată de neo-comuniști.

La asfințitul carierei sale,  parcă-l văd pe Marinescu prin livezi, savurând un vin bun de Tonciu, cu ungurul-prefect „Ionci” Szilagyi… ninși de vreme și de ani,  povestind de daci și huni… și de cei de dincolo care s-au dus pe rând și poate prea curând… și ne așteaptă acolo sus… comuniști și idealiști, deopotrivă. De-om fi vrednici!

Citiți și:

Mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu! Din bani publici, au scris o carte despre Marinescu, de 3 X președinte al CJ

 http://www.ziardebistrita.ro/mai-rau-ca-pe-vremea-lui-ceausescu/