Ioan Oltean anunță pe toată lumea: „NU mai candidez la toamnă! ” Planuri politice de viitor: „s-ar putea să renunț totalmente, să-mi văd de viața mea privată și personală, să încerc să-mi rezolv probemele pe care le am din punct de vedere juridic!”

Deputatul Ioan Oltean și-a anunțat retragerea din politica MARE! În cadrul unei emisiuni la AS-TV, Oltean a vorbit deschis despre planurile sale de viitor.

În 27 noiembrie 2015, Ioan Oltean a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel național, după ce DNA a cerut arestarea lui. La o săptămână, acesta a renunțat și la șefia organizației județene (4 decembrie).

 

 „Din această toamnă NU voi mai face politică! O să îmi termin mandatul, pentru că e firesc să-mi termin mandatul și o spun în premieră, public: NU mai candidez pentru nicio funcție cu caracter politic… voi rămâne probabil membru al Partidului Liberal, probabil în sensul că s-ar putea să renunț totalmente, să NU mă mai intereseze politica nici măcar ca și membru de partid, să-mi văd de viața mea privată și personală, să încerc să-mi rezolv probemele pe care le am din punct de vedere juridic și…. să fiu sănătos.” a declarat Oltean în cadrul emisiunii „Oglinzi paralele”, moderată de Alin Cordoș.

 

La un minut distanță, Oltean o scaldă: „Nu te poți  rupe chiar ușor pentru că asta fac de 26 de ani de ani…  în ce privește calitatea mea de membru și implicarea mea politică, mai rămâne de văzut modul în care evoluează PNL!”

 

Alin Cordoș, moderatorul emisiunii a concluzionat retragerea definitivă a lui Oltean din politica mare moment la care deputatul a intervenit și a limpezit lucrurile:

 

e1„Nu voi mai candida la parlamentarele din toamnă… am spus-o în seara asta în premieră… în ce privește calitatea mea de membru și implicarea mea politică, mai rămâne de văzut modul în care evoluează PNL, ce politică serioasă va dezvolta și modul în care va evolua politica în general în România. Nu te poți  rupe chiar ușor pentru că asta fac de 26 de ani de ani și spuneam la începutul emisiunii  că am făcut-o cu plăcere, cu pasiune și o trăiesc și nu ascund că NU mi-e chiar ușor când văd ce greșeli se fac la nivel de județ de către colegii mei.  Mai ales că personal, nu am pierdut niciodată alegerile în fața PSD…. de data aceasta, înfrângerea a fost nesperat de usturătoare…  ca simplu membru nu mi-a fost ușor să trăiesc momentul acesta. „

Oltean, despre relația cu „buldogul” Ioan Blaga:

„Relația mea e excelentă. Singurul lucru e că nu mai fecventez sediul decât foarte rar, pe la partid, dar ne auzim la telefon, ne mai consultăm, mă sună, mă întreabă… îi sun, îi întreb, e o relație interumană normală. Una poltică mai puțin evidentă pentru că NU mai sunt implicat politic în măsura în care am fost acum un an jumate… dar e o relație care poate fi calificată ca bună. „

În ce privește filiala locală, Oltean susține că în aceste momente e nevoie de un președinte care să unifice cele două grupări liberale. Reamintim că Biroul Politic Național va anunța luni viitorul președinte al PNL BN. Cu toate astea,  bătălia internă se întețește după anunțurile lui Oltean, mai ales pentru locul  de deputat pe care acesta îl va lăsa liber.

 

 

3 comments

  1. Felicitari pentru toata activitatea si numai cei fara experienta se pot bucura pt ca e nevoie de cunostintele sale in continuare

  2. Se retrage dar in urma sa lasa numai ura si dezbnare

  3. Sa ii caute conturile din Elvetia

error: Content is protected !!