Aflat sub influența alcoolului, un șofer a fost implicat într-un accident rutier produs la Viișoara

Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost implicat într-un accident rutier produs în localitatea Viișoara, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”În după-masa de ieri, 2 decembrie, pe raza localității Viișoara a avut loc un accident rutier, care s-a soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că un autoturism înmatriculat în județul Alba și condus de un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, a acroșat un alt autoturism care staționa pe partea dreaptă a sensului lui de deplasare. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, însă bărbatul de 49 de ani nu a oprit la fața locului, și-a continuat deplasarea, fiind depistat în scurt timp, pe o stradă din apropiere”, arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor s-a constatat faptul că autoturismul pe care acesta îl conducea are înmatricularea suspendată de drept și nu a putut prezenta polița de tip RCA valabilă pentru autoturismul în cauză.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!