Un agent de poliție penitenciară din cadrul Penitenciarului Bistrița a fost prins în flagrant în timp ce primea bani pentru trafic de influență, informează Direcția Generală Anticorupție.
”Marți, 12 noiembrie 2024, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița – Năsăud, la delegarea și sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud au realizat prinderea în flagrant a unei persoane cercetată pentru trafic de influență. În fapt, un agent de poliție penitenciară în cadrul Penitenciarului Bistrița a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe lângă organele judiciare, în vederea eliberării condiționate a unei persoane deținută în penitenciarul menționat”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție.
Față de agent s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În cursul zilei de miercuri, agentul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Să lăsăm cu această investigație de mare anvergură
Procurorii de pe lângă tribunalul Bistrița ne-au obișnuit cu favorizarea corupției din județ
Ei ar trebui sa fie arestați de DNA/DGA pentru favorizarea și adererare la mafia corupției din județ ,dosarele stau in nelucrare până faptele se prescriu
Sunt mai infractori decât suspecții pe care-i prind .