AJOFM Bistrița-Năsăud: 19 persoane calificate în meseria de coafor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud a finalizat recent un curs de calificare în meseria de coafor, organizat prin Centrul de Formare Profesională Bistrița. Cursul s-a desfășurat în perioada 5 februarie 2024 – 30 iunie 2025, iar examenul final de absolvire a avut loc în data de 9 iulie 2025.

La curs au participat 19 persoane din județul Bistrița-Năsăud, care, pe parcursul pregătirii teoretice și practice, au învățat tehnici esențiale pentru exercitarea profesiei de coafor. Printre competențele dobândite se numără: noțiuni de anatomie și fiziologie a scalpului și firului de păr, tehnici de spălare și masaj capilar, execuția tunsorii de damă, utilizarea corectă a instrumentelor de lucru, dar și realizarea coafurilor, cocurilor și aplicarea principiilor de colorimetrie.

Formatorii implicați în program au fost specialiști cu experiență, care au asigurat un echilibru între partea teoretică și cea practică, oferindu-le cursanților o bază solidă pentru a profesa în acest domeniu.

Cursul de calificare în meseria de coafor face parte din oferta AJOFM Bistrița-Năsăud privind cursurile de formare profesională destinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!