„Dacă e să-mi cereţi părerea mea personală, v-o spun şi pe aceasta. Încă n-o ştim pe doamna care va fi prim-ministru, probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie. Însă, subiectiv, eu aş fi dorit să fie nominalizat un premier pe care îl cunoşteam şi care era… Se ştie de la sine, mitropolit ortodox fiind, aş fi dorit un premier român şi ortodox. Adică, pe cine, mă veţi întreba. Pe domnul Vasile Sebastian Dîncu, pentru că corespundea din toate punctele de vedere la criteriile pe care le avea în minte dl Dragnea. Sigur, că el a avut un rol deosebit în câştigarea alegerilor, îi respectăm personalitatea, dar făcea mai bine dacă îl numea de pildă pe dl Dîncu”, a declarat Andrei Andreicuţ, după ce a fost întrebat cum comentează propunerea lui Dragnea.
Sevil Shhaideh este propunerea de prim-ministru înaintată de Liviu Dragnea. Sevil Shhaideh este musulmancă, de orgine turco-tătară și a lucrat aproape 20 de ani la Consiliul Județean Constanța. Shhaideh a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în intervalul mai 2012 — mai 2015 și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în Guvernul Victor Ponta IV, în perioada 20 mai 2015 — 4 noiembrie 2015, ca urmare a demisiei lui Liviu Dragnea. Președintele Klauss Johannis încă NU s-a pronunțat asupra acestei propuneri înaintată de liderul P.S.D.