Amendament „cu greutate”, la Legea Bugetului: Diana Morar a obținut 4 Dacia Duster full echipate pentru Serviciul de Ambulanță!

Deputatul PNL Diana Morar a reușit să treacă un amendament important, la Legea Bugetului. Astfel, Serviciul Județean de Ambulanță va fi dotat cu 4 Dacia Duster, complet echipate. Mașinile vor fi folosite pentru servicii medicale la domiciliu, pentru cazurile care NU sunt considerate a fi urgențe.

 

„Am depus un amendament la Legea bugetului de stat pe anul 2023, care a fost aprobat, privind achiziționarea a 4 autospeciale Dacia Duster, tip ACD, 4×4, dotate cu echipamente medicale specifice, pentru consultații la domiciliu cu medic, ce vor deservi Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Ambulanțele tip ACD pentru consultații la domiciliu cu medic, aflate în prezent în dotarea parcului auto al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, sunt uzate fizic și moral în totalitate, fiind încă de la momentul achiziției (anul 2008) în serviciu 24/24 tot timpul anului.

De când s-a făcut ultima achiziție de către ministerul de resort, Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud nu a mai beneficiat de nicio dotare de acest tip, cu toate că este indispensabilă. Actualele ambulanțe tip ACD sunt autoturisme de tip Fiat Punto, cu tracțiune față, aspect care îngreunează deservirea zonelor montane, care acoperă mai mult de o tremie din suprafața județului, fiind utile din punct de vedere practic cel mult în mediul urban.” – a postat Diana Morar.

În Județ vor ajunge 4 DUSTERE, full echipate în valoare de 708.000 lei!

„Am apreciat ca este absolut necesară și utilă o investiție de înnoire a parcului auto al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud cu 4 ambulanțe tip ACD, model Dacia Duster, cu tracțiune integrală, dotate cu echipamentele medicale necesare, sens in care am depus și susținut amendamentul la Legea bugetului de stat 2023.

Suma aprobată pentru achiziție este de 708.000 lei.

Mă bucur că am reușit să introduc această investiție în bugetul anului viitor, pentru ca Serviciul de Ambulanță Bistrița-Năsăud să aibă la dispoziție mijloace moderne de transport, cu care să ajungă cât mai rapid la locul solicitării, iar locuitorii județului care vor avea nevoie de sprijin medical să beneficieze de cele mai bune condiții și de aparatură medicală performantă.” – a transmis Diana Morar.

One comment

  1. Le-a platit ea . Din bani nostri sunt, cit platim la sanatate. Nu mi se pare a se scoate in evidenta pe cineva.

error: Content is protected !!