Amenzi de aproape 7 milioane de lei, aplicate de polițiștii rutieri în primele zece luni ale anului

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au aplicat, în primele zece luni ale acestui an, amenzi în valoare totală de aproape 7 milioane de lei, în urma acțiunilor desfășurate pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.

Potrivit unui raport privind activitatea instituției de la începutul anului 2025 și până în prezent, prezentat marți, într-o conferință de presă, de către șeful instituției, comisarul-șef de poliție Mihai Lupșa, în perioada menționată au fost organizate 935 de acțiuni rutiere pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Polițiștii au aplicat 18.933 de sancțiuni contravenționale, iar valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 6.902.050 de lei. Totodată, au fost constatate 578 de infracțiuni la regimul circulației, iar față de 40 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

De asemenea, 1.944 de permise de conducere au fost suspendate, iar 792 de certificate de înmatriculare retrase, în urma neregulilor depistate în trafic.

În județul Bistrița-Năsăud, în primele zece luni ale anului 2025, au fost înregistrate 591 de accidente rutiere, cu 8 mai puține față de aceeași perioadă din 2024. Dintre acestea, 84 au fost grave, soldate cu 14 persoane decedate și 77 rănite grav.

Principalele cauze identificate de polițiști au fost abaterile bicicliștilor, viteza neadaptată și neacordarea de prioritate vehiculelor.

Șeful IPJ Bistrița-Năsăud a subliniat că acțiunile preventive au vizat în special combaterea consumului de alcool și droguri la volan, precum și creșterea gradului de siguranță pentru pietoni și bicicliști, participanți vulnerabili la trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!