În perioada 29 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025, jandarmii din Bistrița-Năsăud au executat misiuni în zona centrelor comerciale și în zonele aglomerate (hipermarket-uri, magazine), precum și pe Pietonalul Liviu Rebreanu unde a fost organizat concertul de Revelion.
În principal, misiunile executate au avut un caracter preponderent preventiv și au vizat asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care au fost organizate manifestări cultural-artistice destinate publicului larg cu prilejul Revelionului și a Anului Nou.
Jandarmii din cadrul posturilor montane au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de ordine și siguranță publică în aria de competență, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane.
În perioada de referință au fost constatate în total 48 de sancțiuni contravenționale, astfel: 30 de amenzi în valoare de 10.300 lei și 18 avertismente scrise, cele mai multe sancțiuni fiind aplicate pentru provocarea unor scandaluri și tulburarea ordinii publice. Au mai fost aplicate sancțiuni și pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, atragerea unor persoane de sex opus cu scopul întreținerii de raporturi sexuale pentru obținerea de foloase materiale, nesupravegherea animalelor, cerșetorie, respectiv apelarea nejustificată la 112.