De la începutul anului și până în prezent, jandarmii din Bistrița-Năsăud au aplicat amenzi de peste 25.000 de lei pentru apelare nejustificată la 112.
”Au fost aplicate 36 de sancțiuni în valoare de 25.300 lei, dintre care 18 avertismente scrise pentru cazurile în care forțele de ordine au fost alertate în mod nejustificat. Majoritatea sancțiunilor aplicate de către jandarmi pentru apelurile nejustificate la 112 au fost legate de tulburarea ordinii publice deși nu era cazul, respectiv apelarea acestui număr după consumul excesiv de băuturi alcoolice”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud, Georgeta Cășvan.
Jandarmii avertizează că, potrivit legislației în vigoare, respectiv O.U.G. 34/2008 și Legea 61/1991, apelarea prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a structurilor specializate pentru soluționarea acelui eveniment.
Apelarea abuzivă a sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei. În plus, săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la constatare se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.
De asemenea, conform Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 – 500 lei.