Un incendiu a izbucnit miercuri dimineața într-o gospodărie din localitatea Bistrița Bârgăului, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge focul.
La fața locului au fost direcționate echipaje de intervenție de la Stația Prundu Bârgăului.
”Pompierii au lichidat incendiul izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Bistrița – Bârgăului, care amenința să se extindă la casa de locuit. Din fericire, nu au fost înregistrate victime și casa de locuit a fost protejată. Accesul a fost greoi, iar sursele de apă erau inexistente în apropiere. Accesul a fost realizat prin curțile vecinilor. Anexa cuprinsă de flăcări a ars în totalitate, pe o suprafață de circa 80-90 mp”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.
Potrivit pompierilor, în urma cercetărilor de la fața locului s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, în urma unei acțiuni intenționate: folosirea unei surse de aprindere pentru a genera incendiul.