Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud a aplicat, luna trecută, o amendă de 200.000 de lei unui agent economic din Bistrița la care au fost depistate muncind fără forme legale 16 persoane.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, inspectorii de muncă au derulat, în prima lună a anului 2024, o serie de acțiuni de control la agenții economici din județ, în vederea identificării angajatorilor care folosesc forţă de muncă fără forme legale de angajare.
Au fost controlaţi 109 agenţi economici, pentru neregulile constatate fiind aplicate 13 sancţiuni contravenţionale și fiind dispuse 17 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
În cadrul uneia dintre acţiunile de control, inspectorii de muncă au depistat un angajator din municipiul Bistrița la care lucrau 16 persoane fără forme legale.
Potrivit directorului ITM Bistrița-Năsăud, Otilia Berbecar, obiectul de activitate al angajatorului este comerţ cu amănuntul în afara magazinului. Practic, angajatorul folosea cele 16 persoane pentru a vinde diverse produse din ușă în ușă, dar nu le-a încheiat oamenilor contracte de muncă. În acest caz, inspectorii de muncă i-au aplicat agentului economic o amendă în cuantum de 200.000 lei, suma maximă prevăzută de lege pentru situații de acest fel.
În timpul controalelor derulate de ITM Bistrița-Năsăud, inspectorii de muncă au mai aplicat sancţiuni contravenţionale și în baza H.G. nr. 905/ 2017 privind registrul general de evidență a salariaților, respectiv 7 avertismente şi o amendă în cuantum de 8.000 lei.
Alte 4 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea unor prevederi ale Legii nr. 53 /2003 privind Codul muncii, fiind vorba despre 2 avertismente şi 2 amenzi în cuantum de 6.000 lei.