Pe parcursul anului 2021, siguranța rutieră a constituit o preocupare a Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, motiv pentru care au fost organizate periodic activități pe șosele din județ. Nu puține au fost situațiile în care șoferii au fost prinși în timp ce încălcau legislația rutieră, fiind astfel aspru sancționați. Vorbim despre peste 20.000 de sancțiuni aplicate anul trecut, cuantumul acestora depășind 1,2 milioane de euro. De asemenea, în 2021, peste 4.000 de șoferi au rămas pietoni.
În raportul de activitate pe anul 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud precizează că au fost organizate aproape o mie de acțiuni în trafic, scopul principal al acestora fiind de a combate cele mai frecvente cauze care duc la producerea accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, ”au fost aplicate 20.682 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au încălcat legislația rutieră, în valoare totală de 6.029.370 lei. Totodată, au fost constatate 646 de infracțiuni la regimul circulaţiei, iar față de 27 de persoane s-au dispus măsuri preventive. Pe bază de hotărâri judecătoreşti au fost anulate 261 de permise de conducere, cu 74 mai multe decât în anul 2020, şi au fost implementate 603 hotărâri judecătorești, cu 201 mai multe decât în anul precedent. De asemenea, au fost suspendate, în anul 2021, 4.051 de permise de conducere, cu 41 mai puține decât în 2021, şi au fost retrase 2.334 de certificate de înmatriculare, cu 616 în plus față de anul trecut”, a declarat comisarul-șef Mihai – Ovidiu Lupșa, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Tot ca urmare a acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii au constatat un număr de 286 de infracțiuni de conducere sub influența băuturilor alcoolice și 7 pentru refuz de prelevare probe. În plus, au fost depistați și 61 de șoferi care conduceau autoturisme sub influența unor substanțe interzise, aceștia fiind depistați pozitivi în urma testării cu aparatul DRUG TEST.
În ceea ce privește accidentele rutiere produse anul trecut pe șosele din Bistrița-Năsăud, șeful IPJ Bistrița-Năsăud a afirmat că numărul acestora a înregistrat o ușoară creștere.
”Raportat la siguranța rutieră, trebuie să ținem cont de faptul că a crescut foarte mult numărul autovehiculelor înmatriculate în județul nostru, precum și numărul posesorilor de permis de conducere. Astfel, față de anul 2020, în 2021 am avut un plus de 8.271 de autovehicule înmatriculate și un plus de 4.821 de posesori de permise de conducere. În ceea ce privește accidentele rutiere, numărul total a crescut de la 508 la 566, dar este îmbucurător faptul că a scăzut numărul de persoane decedate, de la 38 la 28, și cel al persoanelor rănite grav, de la 154 în 2020 la 79 în 2021. De asemenea, a scăzut și numărul accidentelor grave, de la 164 în 2020 la 95 în 2021. În schimb, numărul accidentelor ușoare a crescut de la 344 în 2020 la 471 în 2021”, a mai declarat comisarul-șef Mihai – Ovidiu Lupșa.
Din analizele efectuate la nivelul IPJ Bistrița-Năsăud, a rezultat faptul că principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt abaterile săvârșite de bicicliști, viteza excesivă, nerespectarea distanței în mers și neacordarea de prioritate vehiculelor. Acestor cauze li se adaugă și consumul de alcoolul. De asemenea, aceleași date arată că DN 17 este drumul din județ pe care se produc cele mai multe accidente de circulație. ”Din păcate, pe DN 17 e cea mai mare aglomerare de autovehicule, întrucât această arteră face legătura cu Moldova, cu Republica Moldova și toți cetățenii din zonele acestea care pleacă spre Europa de Vest traversează acest drum”, a adăugat comisarul-șef Mihai – Ovidiu Lupșa.
Pe parcursul anului trecut, polițiștii rutieri s-au implicat și în activități preventive, o atenție deosebită fiind acordată și categoriilor vulnerabile de participanți la trafic (pietoni, bicicliști, mopediști, căruțași).