Anumite bunuri aparținând CFR ar putea fi transferate în administrarea autorităților locale; gările și haltele insalubre – printre ele

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii lucrează la un proiect care prevede ca anumite bunuri aparținând CFR, precum gări, halte sau terenuri aflate în vecinătatea liniilor de cale ferată, să fie transferate în administrarea autorităților publice locale, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu.

Într-o conferință de presă susținută la Bistrița, ministrul Transporturilor și Infrastructurii a explicat că motivul principal care stă la baza acestei intenții este dat de faptul că multe dintre aceste imobile nu sunt întreținute.

Aproape toată infrastructura CFR, cea care ține de partea imobiliară – gări, terenuri de pe lângă tronsoanele CFR – ori nu este întreținută deloc, ori în proporție de 90 la sută arată de zici că a trecut și pe aici războiul. (…) O altă mare problemă este legată de terenurile pe care le are CFR și pe care, în proporție de 90 la sută, cresc buruienile și încurcă dezvoltarea unor proiecte locale. Atunci, ne gândim la un proces de descentralizare prin care autoritățile locale, dacă au forța și dacă doresc, vor primi din partea noastră toate aceste bunuri în administrare, astfel încât lucrurile să intre pe un făgaș normal. În acest moment, la Ministerul Transporturilor se lucrează la cadrul care să permită să descentralizăm aceste lucruri. E absolut necesar”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

El a explicat că imobilele ar putea fi transferate către autoritățile locale cu condiția păstrării facilităților pe care acestea le oferă.

Ceea ce gândesc eu că trebuie făcut e ca aceste tipuri de imobile, printr-un protocol încheiat între autoritatea centrală și locală, să treacă în administrarea autorităților locale, cu anumite condiții prin care să se păstreze facilități legate de vânzare bilete și așa mai departe”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat că inclusiv un primar din Bistrița-Năsăud a ridicat această problemă a clădirilor și terenurilor aparținând CFR care nu sunt întreținute.

”Domnul primar de la Șieu Măgheruș – Sorin Mititean – a fost cel care a ridicat o astfel de problemă, făcând referire la halta de la Arcalia. Cetățenii se duc la primar și îi spun că este insalubru spațiul sălii de așteptare și așa mai departe. Primarul nu poate face nimic. SNCFR are mii de astfel de imobile și nu are resurse să le întrețină. În acest context, domnul ministru Sorin Grindeanu i-a răspuns primarului că în acest moment se lucrează la un astfel de pachet prin care să se descentralizeze către autoritățile locale, cu obligativitatea ca autoritatea locală să păstreze în continuare biroul impiegatului, zona de vânzare bilete, sala de așteptare, dar poate că în incinta unui astfel de imobil sunt și alte spații care zac goale și pe care autoritățile locale le-ar putea utiliza. Legat de terenuri, aici avem probleme toate autoritățile locale pentru că statul român, prin SNCFR, a intabulat pe hărți toate zonele care sunt suprapuse cu drumuri comunale, cu proprietăți private ale oamenilor, cu proprietăți publice și sunt blocate desfășurarea unor proiecte, fie ele private sau publice. La orice solicitare, SNCFR dă un răspuns sec: doar instanța poate să ne pună să ne retragem de acolo. aceste procese durează ani de zile, dar acest pachet la care Ministerul Transporturilor lucrează se va reglementa și această problemă”, a completat Emil Radu Moldovan.

2 comments

  1. Initiativa ca anumite bunuri aparținând CFR, precum gări, halte sau terenuri aflate în vecinătatea liniilor de cale ferată, să fie transferate în administrarea autorităților publice locale este benefică cu conditia ca acestea să fie scoase din starea de paragină in care se află si utilizate in folosul comunitătii respective. In cazul concret, al comunei Șieu Măgheruș nu doar halta Arcalia este intr-o stare deplorabilă. Chiar si Gara Saratel ar merita o modernizare având in vedere că aceasta reprezintă un nod feroviar important din Judetul Bistrita -Năsăud, care se afla pe magistrala de cai ferate Bucuresti-Baia Mare, dar si in apropierea nodului rutier dintre DN17 si DN15A. De aceea, modernizarea garii Saratel ar putea sa includa si amenajarea unui centru intermodal de transport pentru transportul de marfuri, prevăzut cu instalatii pentru trans-container. Un asemenea centru intermodal de transport de la Saratel ar putea constitui un stimulent si pentru dezvoltarea altor activitati in zona. Si nu in ultimul rand, printr-o asemenea modernizare, gara din Saratel ar putea deveni pentru orasul Bistrita, ceea ce este aeroportul Otopeni pentru Bucuresti.

  2. Tronsonul feroviar dintre Ilva Mică si Rodna-Veche face parte din calea ferată Beclean-Rodna-Veche, inaugurată în anul 1907, despre construcția căreia Nicolae Iorga face o mențiune în cartea sa intitulată „Neamul Românesc în Ardeal și Țara Ungurească în 1906” , cu referire la vizita sa în orasul Năsăud: „[…] In piață caut un han, acela de care se ține trăsura care m-a adus. Dar odăile sunt date la inginerii care fac studii pentru drumul de fier, care va înainta până aici de hatârul pădurilor ce vor fi tăiate în curind.” Mult mai târziu, prin anul 1937 a fost dată în folosință calea ferată Ilva Mică- Vatra Dornei, astfel încât ramificatia spre Rodna- Veche a devenit de importanță secundară, până în anul 2013 când a fost complet închisă circulatiei. Incercările din anul 2017 intreprinse de Radu Moldovan de redeschidere a circulatiei feroviare au fost un esec. (Vezi: https://timponline.ro/viata-scurta-sageata-albastra-intre-ilva-mica-rodna-veche-circula-trenul/)
    Prin urmare, in prezent linia ferată dintre Ilva Mică si Rodna-Veche este dezafectată si se degradează pe zi ce trece. De aceea, solutia ca pe traseul acesteia sa fie construita centura pentru traficul greu a orasului Sângeorz Băi este ratională. Având in vedere că lina ferată este prevăzută cu o generoasă zonă de protectie de 10 metri de ambele părti, acesta permite amenajarea unui drum pe 4 benzi, câte 2 pe fiecare sens de circulatie, chiar dacă traseul trece prin oras.

error: Content is protected !!