În mediul online au apărut, în data de 30 noiembrie 2020, câteva imagini cu Someşul Mare, ticsit de gunoaie, pe raza comunei Rodna din judeţul Bistriţa-Năsăud, primarul comunei, Tinu Grapini, făcând câteva afirmații în legătură cu acest aspect. „Apele Române ar sări pe noi cu amenzi, dacă ne-am apuca de curăţat Someşul acum (…)„, a spus primarul, însă Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa aduce o serie de precizări în legătură cu aceste afirmații.
”Reamintim faptul că înlăturarea deşeurilor de pe malurile şi din cursurile de apă este responsabilitatea primăriilor. Astfel, obligaţiile consiliilor locale şi ale primarilor sunt menţionate în Ordonanţa nr. 21/ 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 515/ 2002:
„Articolul 8. Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primarii au obligaţia să asigure, în condiţiile legii:
(….)c) prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni;
j) organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor;
k) curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor.”
Domnul primar confundă lucrările realizate pe ape sau care au legătură cu apele, pentru care este nevoie de acte de reglementare emise de către instituţia noastră, cu aceste activităţi de igienizare, pe care primăriile au obligaţia să le desfăşoare ori de câte ori este necesar. Nici intervenţiile punctuale în albie cu utilaje pentru degajarea secţiunii de scurgere a apei de deşeuri nu necesită act de reglementare în domeniul gospodăririi apelor”, precizează ABA Someș-Tisa.
În decursul acestui an, Primăria comunei Rodna a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 35.000 de lei, pentru realizarea unor lucrări fără a deţine act de reglementare în domeniul apelor. Totodată, este pe rol o plângere penală pentru aceleaşi încălcări ale Legii apelor.
”Inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Someş-Tisa au constatat, ca urmare a unor sesizări, că Primăria comunei Rodna a continuat lucrările de extindere a sistemului de alimentare cu apă şi a reţelei de apă uzată, în condiţiile în care termenul prevăzut prin avizul de gospodărire a apelor emis de către instituţia noastră expirase. În perioada derulării controalelor, lucrările de înfiinţare a unei reţele de apă potabilă pentru localităţile Valea Vinului şi Rodna, cu captare din râul Roşu, în amonte de Valea Vinului, erau în derulare, iar pe tronsonul de-a lungul cursului de apă Izvorul Băilor conductele de apă şi apă uzată erau deja amplasate, pe cea mai mare parte a traseului”, mai completează sursa citată.
ABA Someș-Tisa reiterează faptul că orice lucrare pe ape sau care are legătură cu apele se poate executa numai dacă titularul deţine acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor.
Documentaţiile care însoţesc cererile şi stau la baza emiterii acestor acte de reglementare se pot transmite prin e-mail, la adresa avize@dast.rowater.ro şi prin curierat/poştă sau depuse la sediul ABA Someş-Tisa, situat în Cluj-Napoca, strada Vânătorului nr.17, cod poştal 400213, judeţul Cluj.
Sursa foto: Facebook Adrian Linca
Orice apa din Romania este ca un copil cu buricul nelegat. Nici dracu nu mai pricepe nimic cand citesti asemenea luari de pozitie, ca vin de la Primarii sau de la Apele Romane, sau de la Garda sau APM. Toti sunt o apa si un pamant fara tragere de inima fara chef si fara dragoste de NATURA . Va luati cu totii salariile de pomana si stati bine in sedii la conditii de invidiat. Toti trebuie sa fiti desfintati si doar o singura entitate cu adevarat meseriasa si obligatoriu fara politruci si numiri de la partid. Sa fiu eu Prim-Ministru v-as arata modelul de functionare si ceea ce ar trebui voi sa faceti. Mama ce curatenie de primavara as face prin aceste institutii.