Compania Aquabis SA anunță că a fost semnat, la data de 20 noiembrie, contractul de finanțare pentru “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud”.
Contractul a fost semnat între Aquabis și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și are o valoare totală de 1.389.064.657,97 lei (cu TVA).
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.165.484.375,01 lei, din care:
- Contribuția Uniunii Europene (din Fondul European de Dezvoltare Europeană: 931.222.015,63
- Contribuția de la bugetul de stat: 142.422.190,63
- Contribuția de la bugetele locale: 21.911.106,25
- Contribuția beneficiarului AQUABIS SA: 69.929.062,50
Perioada de implementare a proiectului este de 37 luni de la data semnării contractului de finanțare de către ultima parte, la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Obiectivul proiectului de investiții îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată în localitățile din județul Bistrița-Năsăud ce sunt incluse în proiect, în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană și prin Directivele Europene relevante, precum și creșterea calității serviciilor publice furnizate de Operatorul Regional AQUABIS SA.
În cadrul acestui contract de finanțare se vor realiza lucrări de infrastructură de alimentare cu apă potabilă în patru sisteme zonale (Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău) și 11 sisteme locale (Sângeorz- Băi, Maieru, Rodna, Ilva Mare, Ilva Mică, Leșu, Lunca Ilvei, Poiana Ilvei, Șieu, Târlișua, Zagra) și de colectare și epurare a apelor uzate în 13 aglomerări (Bistrița, Bârgău, Beclean, Reteag, Căianu, Năsăud, Sângeorz, Maieru, Feldru, Ilva Mică, Lechința, Ilva si Teaca).