”Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă este zi de doliu pentru toți creștinii, deoarece în această zi a fost răstignit Iisus Hristos pe cruce”, a transmis Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud.
”Vinerea Neagră face parte din cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numită „Triduum Sacrum”, care include Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. În ziua de vineri se ține post negru, iar preoții oficiază slujba numită Ceasurile împărătești și Vecernia, în timpul căreia se face scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, pentru închinare. I se spune Vinerea Mare, pentru că în această zi sunt cuprinse toate vinerile de peste an. A fost încheiată curățenia rituală, pentru că altfel curțile, grădinile și casele „te blestemă, dacă Paștile le prind necurățate”. S-a făcut pasca și s-a sacrificat mielul. Nu se prepară multe feluri de mâncare – „Crăciunul este sătul/ Paștele este fudul”. Deci,azi, nu se sacrifică animale, nu se fac copturi, de teama să nu se ardă „mâinile Maicii Domnului”. Azi nu se spală, nu se face curătenie, nu se coase, fiindcă se spune ca acela va orbi. Nu se va munci la câmp deoarece orice va fi semănat nu va rodi. Azi se ține Post Negru pentru sănătate, rodnicie și pocăință. Dacă plouă în această zi, va fi an mănos”, precizează Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.