Asociația Bistrița Civică îi susține pe comercianții care vând în piețele din municipiu și îi îndeamnă să se adune în număr cât mai mare și să ia parte la ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița, programată pentru astăzi, de la ora 14:00.
”Primăria Bistrița a propus majorarea taxelor pentru închirierea meselor și tonetelor din piețele orașului. Nu au nici o justificare, decât una puerilă, că ar fi recomandare a Curții de Conturi.
Situația din piețele orașului e dezastruoasă, nu s-a investit nimic de 25 de ani. „Piețarii” ne asigură fructele și legumele proaspete în cele mai ingrate condiții. Vara pe călduri insuportabile, iarna pe ger năprasnic. Majorarea tarifelor s-ar justifica după ce s-ar crea condiții moderne, în special în Piața Decebal. Suntem amăgiți, de la an la an, cu promisiuni că piețele vor fi modernizate. Să mergem în număr cât mai mare la ședința Consiliului local și să-i susținem pe piețari” este mesajul Asociației Bistrița Civică, ONG condus de fostul consilier local Adrian Florin Chereji.
Reamintim că Primăria Bistrița organizează o licitație pentru închiriat tarabele din Decebal și din Independenței Nord. Având în vedere că la data de 31.12.2017 contractele de închiriere la mesele din piețele Decebal și Independentei Nord expiră, vor fi scoase la licitație:
– 72 mese în sectorul persoane juridice Piaţa Decebal pentru comercializarea de produse agroalimentare
– 43 mese in sectorul flori persoane juridice si producatori individuali, pentru comercializarea florilor,
– 20 mese in hala de lactate persoane juridice si producatori individuali, pentru comercializarea produselor lactate si a preparatelor din lapte
– un stand in suprafata de 25 mp in hala de carne pentru comercializarea pestelui viu, persoane juridice si producatori individuali.
– 150 mese în sectorul industrial din Piaţa Independenţei Nord pentru comercializarea de produse industriale
– 38 mese în sectorul agroalimentar pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Tarifele VECHI, stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local Bistrița din 2013:
a) 160 lei/mp/lună sector agroalimentar şi flori Piaţa Decebal;
b) 200 lei/masa/lună în hala de lactate.
c) 100 lei/mp/lună sector industrial Piaţa Independenţei Nord;
d) 120 lei/mp/lună sector agroalimentar Piaţa Independenţei Nord;
Tarifele NOI propuse și prețul de pornire a licitaţiei! În Piața Decebal s-au dublat prețurile, în Independenței sunt cam la fel!
a) 300 lei/mp/lună sector agroalimentar şi flori Piaţa Decebal;
b) 450 lei/masa/lună în hala de lactate din Decebal.
c) 40 lei/mp/luna, spatiu comercializare peste viu hala de carne.
d) 150 lei/mp/lună sector agroalimentar Piaţa Independenţei Nord;
e) 45 lei/mp/lună sector industrial Piaţa Independenţei Nord;
În plus, și consilierii locali Diana Morar și Mioara Seica au discutat cu comercianții din Piața Decebal și i-au anunțat de planurile Primăriei Bistrița, prin care se urmărește scumpirea chiriilor anuale. Diana Morar susține că în scurt timp, comercianții se vor organiza pentru a negocia cu administrația locală. Este foarte posibil ca astăzi, la ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița, comercianții să fie prezenți și să încerce să negocieze cu municipalitatea.