Astăzi intră în vigoare modificări importante la legea privind pașapoartele

Începând cu data de 20.07.2018, intră în vigoare modificările la legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
 
Conform acestor modificări, începând de astăzi, paşapoartele simple electronice vor avea următoarea valabilitate:

–  3 ani pentru persoanele cu vârsta până în 12 ani;
–  5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 si 18 ani;
– 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani;

Paşaportul simplu temporar se va elibera în termenul de 14 zile calendaristice persoanelor care declară că nu doresc să li se elibereze un paşaport simplu electronic.

De asemenea, paşaportul simplu temporar va fi eliberat în cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii doar pe baza unor documente justificative şi numai în situaţii obiective, cum ar fi:

-în cazul în care titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă  ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu sau în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză  eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict;

-când titularul  deţine paşaport simplu sau paşaport simplu electronic care conţine vize valabile, dar ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării acestora  călătoria în acel stat sau în alte state decât cele care au emis vizele nu mai este posibilă;

-când titularul a depus paşaportul simplu sau paşaportul simplu electronic pentru obţinerea unor vize si declară că trebuie să călătorească de urgenţă în străinătate;

-când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi nu există timpul necesar pentru obţinerea acordului celuilalt părinte;

-pentru cetăţenii romani aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile si care declară că este necesar să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea pe teritoriul unui stat

-în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic.

error: Content is protected !!