Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Republica Elenă că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie, numai prin punctul de trecere a frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas, ca urmare a introducerii obligativității completării formularului electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența celor care se deplasează în această țară.
Ministerul Afacerilor Externe mai informează cetățenii români că, începând cu data de 1 iulie 2020, toate persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) sunt obligate să completeze, cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența electronică a celor care călătoresc în această țară. După completare, solicitanții vor primi un cod unic de confirmare a înregistrării, care trebuie prezentat autorităților de frontieră (în format electronic sau tipărit), în momentul intrării pe teritoriul elen. Formularul este disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr.
În ceea ce privește accesul pe teritoriul elen, vor fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. Persoana testată trebuie să aștepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiții de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic. Refuzul efectuării testării se sancționează cu amendă în cuantum de 500 euro.
Rămân obligatorii măsurile generale de prevenție: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și de distanțare socială.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.