Ați văzut-o? Sunați la 112!

 

Polițiștii bistrițeni efectuează căutări pentru găsirea unei femei de 46 de ani, din Târlișua, care a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

”La data de 16 iulie a.c., polițiștii de la Postul de Poliție din Târlișua au fost sesizați cu privire la faptul că numita GĂUREAN (PURJA) OTILIA, în vârstă de 46 de ani, din Târlișua a plecat voluntar de la domiciliu la data de 11 iulie a.c. și nu a mai revenit. Femeia a mai plecat și cu alte ocazii de acasă, însă pentru perioade mai scurte de timp”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Până la această dată, polițiștii din Târlișua, împreună cu cei de la Serviciul de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au desfășurat activități de căutare a femeii, fiind făcute verificări la rudele sale, dar și în locurile pe care obișnuia să le frecventeze. Totodată, a fost dispusă căutarea la nivel național a femeii dispărute, care are următoarele semnalmente: 

  • înălţime de aproximativ 1,65 m, aproximativ 70 kg, păr șaten, de lungime medie, ochi căprui. 

Membrii familiei nu au putut oferi date în legătură cu hainele pe care femeia le purta la momentul dispariției.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea femeii sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție.

error: Content is protected !!