Începând de astăzi și până pe data de 5 iunie, elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie pentru a participa la examenul de Evaluare Naţională. Prima probă este programată în 15 iunie, la Limba și literatura română, iar în 17 iunie este proba la Matematică. Primele rezultate vor fi afișate în 22 iunie.
În unitățile de învățământ din România au fost suspendate cursurile din cauza pandemiei de coronavirus, astfel că la examenul din acest an a fost eliminată materia din semestrul al doilea. De asemenea, pentru prima dată va avea loc încă o sesiune a examenului de Evaluare Naţională, programată în 29 iunie, la care vor putea participa cei care au avut probleme de sănătate.
CALENDAR Evaluare Naţională 2020:
- 2-5 iunie: înscrierea elevilor
- 15 iunie: Limba şi literatura română – probă scrisă
- 17 iunie: Matematică – probă scrisă
- 18 iunie: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- 22 iunie: afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 22-23 iunie: depunerea contestațiilor (22 iunie: între orele 16:00 – 19:00; 23 iunie – între orele 8.00-12.00)
- 23-26 iunie: soluționarea contestațiilor
- 27 iunie: afișarea rezultatelor finale
Contestaţiile vor putea fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice.
Candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaților minori.
CALENDAR sesiune specială Evaluare Națională 2020:
- 29 iunie: Limba și literatura română – proba scrisă
- 30 iunie: Matematică – proba scrisă
- 1 iulie: Limba și literatura maternă – proba scrisă
Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții gimnaziului la finalizarea clasei a VIII-a, iar nota obținută la aceste probe contează în proporție de 80 la admiterea la liceu.