Autospecială pentru stingerea incendiilor, în dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița

Primăria Bistrița a achiziționat, recent, o autospecială second hand cu apă și spumă, marca MAN, cu o capacitate de 2000 de litri, pentru intervențiile Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița la toate tipurile de incendii.

”Cu un echipaj format din șef grupă intervenție și 3 servanți pompieri voluntari, autospeciala și-a dovedit din plin utilitatea, în ultimele zile fiind folosită la stingerea a zeci de incendii de vegetație pe raza municipiului”, a spus primarul Ioan Turc.

Primăria Bistrița se alătură apelului autorităților, transmis inclusiv prin Ro-Alert, pentru respectarea legii privind interzicerea arderilor vegetației uscate și a miriștilor, dar se și implică activ în efortul colectiv de stingere a focarelor ce sunt semnalate încă în număr neobișnuit de mare în această primăvară.

”E nevoie de conștientizarea riscurilor și responsabilitate, pentru evitarea incendiilor de vegetație uscată ce se pot extinde la gospodării, construcții, rețele electrice, păduri și animale. În această perioadă, se derulează și o campanie de informare preventivă în localitățile componente”, a mai adăugat edilul Bistriței.

error: Content is protected !!