Un număr de 28 de cadre militare au fost avansate în grad la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
”Au fost avansați în gradul următor, la termen, doi ofițeri și 26 de subofițeri din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud. Momentul avansării a avut loc în cadru festiv. Prim adjunctul inspectorului şef al inspectoratului, col. Borșan Laurențiu, le-a înmânat noile grade cadrelor avansate, le-a mulțumit tuturor pentru devotamentul şi efortul depus în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu și le-a urat mult succes în continuare în activitatea pe care o desfășoară”, a transmis IJJ Bistrița-Năsăud.