Deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, un tânăr dornic de senzații tari s-a aventurat să conducă o motocicletă. Din păcate, aventura sa s-a încheiat la spital.
”La data de 16 iulie, în jurul orei 04:50, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, în Viișoara. La locul evenimentului, polițiștii au identificat un tânăr de 20 de ani, din Feleac. Din primele date, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce conducea o motocicletă, tânărul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. În urma impactului a rezultat rănirea tânărului, acesta fiind ulterior transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că motociclistul nu consumase băuturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, arată Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Oamenii legii au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul fără permis de conducere și continuă cercetările în acest caz.