Polițiștii din Bistrița au reușit să identifice autorul unui furt comis în urmă cu câteva zile într-un parc din municipiu.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, un bărbat de 41 de ani din Bistrița este bănuit de comiterea faptei. Oamenii legii cred că acesta ar fi furat rucsacul unei femei.
”La data de 19 august, acesta ar fi sustras de pe o bancă dintr-un parc din Bistrița un rucsac în care se aflau un telefon mobil și obiecte de îmbrăcăminte ce aparțineau unei femei din Bistrița. Valoarea prejudiciului a fost estimată ca fiind 1.800 de lei. În urma unor investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptei”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
Bărbatul este acum cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării cauzei și recuperării prejudiciului.