Un bărbat de aproximativ 48 ani și-a pierdut viața, marți, după ce a fost lovit de un lemn, incidentul având loc într-o pădure de pe raza localității Telciu. Echipajele de intervenţie ajunse la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul, a informat Serviciul Județean de Ambulanță Bistriţa-Năsăud.
Iniţial, s-a anunţat că victima este în stare de inconştienţă, la fața locului fiind direcționat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, dar echipajul a găsit bărbatul în vârstă de 48 de ani cu leziuni incompatibile cu viaţa.
”Echipajul B2 SAJ a găsit un bărbat de 48 ani, prins sub un lemn în pădure, care, din păcate, prezenta leziuni incompatibile cu viața, fapt pentru care nu s-a impus începerea manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat la locul solicitării”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii efectuează și ei cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a decedat bărbatul.