Un bărbat din Bichigiu, comuna Telciu, care este bănuit de violență în familie și viol, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.
”La data de 11 decembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 34 de ani, din Bichigiu, cercetat pentru violență în familie și viol. Împotriva bărbatului, la data de 10 decembrie, polițiștii au emis un ordin de protecție. În fapt, la data de 10 decembrie, o tânără de 22 de ani, din Runcu Salvei a sesizat faptul că, vineri, 9 decembrie, ar fi fost agresată și violată de fostul soț, fiindu-i provocate suferințe fizice care nu au necesitat îngrijiri medicale”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și viol.