Un accident rutier soldat cu o victimă s-a produs luni dimineața pe DJ 171, în localitatea Dobric.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
”Conform primelor verificări, un tânăr de 25 de ani, din Spermezeu, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Uriu-Târlișua, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi întrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 71 de ani, din Căianu Mic”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, bărbatul de 71 de ani a fost rănit și transportat la spital. Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative în ambele cazuri.
Politistii rutieri din Beclean continuă cercetările în acest caz.