Un bărbat din Dumitra este cercetat penal de polițiști pentru violență în familie, pe numele acestuia fiind emis și un ordin de protecţie provizoriu.
”În seara de 4 ianuarie, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud au intervenit la un caz de violenţă domestică, sesizat în localitatea Dumitra. La faţa locului, a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din localitate, bănuit că, din cauza unor neînţelegeri, în timp ce se afla la domiciliu, şi-ar fi agresat soţia”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu şi, totodată, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Starea conflictuală este monitorizată de poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud.