Bărbat din Rodna, prins în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație și cu număr fals

Un bărbat din Rodna s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. El a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea o mașină radiată din circulație și pe care avea aplicate număr fals de înmatriculare. 

”La data 21 decembrie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi care desfășurau activități de monitorizarea a traficului rutier au observat un autoturism care nu avea aplicate, în partea din față, plăcuțe de înmatriculare. Autoturismul în cauză a fost oprit pe raza localității Rodna, iar la volan a fost identificat un bărbat, de 35 de ani, din Rodna. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul este radiat din circulație, de către autoritățile din Belgia, din luna august 2022. Totodată, numărul aplicat în partea din spate a autoturismului apare ca fiind atribuit unui alt autoturism”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru comiterea  infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

error: Content is protected !!