Bărbat prins în flagrant în timp ce tăia ilegal arbori dintr-o pădure din Negrilești

Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce tăia ilegal arbori dintr-o pădure din Negrilești, prejudiciul cauzat fiind de circa 2.100 de lei, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

”La data de 14 septembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au depistat,  în flagrant, un bărbat de 48 de ani din Breaza, pe care-l cercetează pentru infracțiunea de tăierea fără drept de arbori, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 46/2008. Bărbatul a fost surprins, în timp ce tăia, fără drept, arbori dintr-o pădure situată pe raza localității Negrilești. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 2100 de lei, materialul lemnos, respectiv 3 arbori din specia fag, fiind ridicat în vederea confiscării și continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate pentru documentarea faptei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!