Un bărbat a fost rănit, vineri, după ce a căzut din remorca unui tractor. Evenimentul s-a produs în localitatea Bața.
”În această după-amiază, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a căzut de pe remorca unui tractor. Din primele date, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 60 de ani din Bața, a căzut de pe remorca unui tractor condus de o femeie de 36 de ani, la intrare în curtea locuinței. Femeia a fost testata cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit un echipaj de Ambulanță și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, care au acordat primul ajutor victimei.