Un bărbat a fost rănit, vineri dimineața, într-un accident de circulație produs pe strada Soarelui din municipiul Bistrița, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Potrivit ISU, autoturismul în care bărbatul se afla a intrat in coliziune cu un cap de pod.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD.
”Echipajul de paramedici a preluat de la locul solicitării un bărbat, scos din autoturismul răsturnat de către ceilalți participanți la trafic. Victima era conștientă, acuza dureri lombare, a fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
La locul accidentului au intervenit polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița. Aceștia au stabilit că accidentul s-a produs pe Drumul Județean 151, în Sigmir, localitate componentă a municipiului Bistrița.
”Polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din Reteag a părăsit partea carosabilă întrând în coliziune cu un podeț. În urma accidentului șoferul a fost rănit, necesitând acordarea de îngriji medicale de specialitate la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită cauza și împrejurările producerii accidentului.