Bărbat rănit într-un accident produs la Unirea

Un bărbat a fost rănit într-un accident produs vineri în localitatea Unirea, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

”Echipajul SMURD a găsit la solicitării un bărbat în vârstă de aproximativ 72 de ani, conștient si cooperant, prezenta mărci traumatice în urma accidentului rutier. După stabilizare a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații si îngrijiri medicale de specialitate“, a transmis ISU.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Astăzi, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la un accident produs pe Drumul Național 17, în Unirea. La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani din Prundu Bârgăului a intrat în coliziune cu un bărbat de 72 de ani din Unirea, aflat angajat în traversarea părții carosabile. În urma accidentului, bărbatul de 72 de ani a fost transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat un rezultat negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!