Un accident de circulație în urma căruia un bărbat a fost rănit s-a produs marți pe DN 17, în Viișoara, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Bistrița. Din primele verificări efectuate a reieșit că ”un bărbat de 27 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, pe direcția de mers spre Viișoara, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula pe aceeași direcție și care era condusă de un bărbat de 52 de ani, din Bistrița”.
Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 27 de ani. Acesta a suferit un traumatism la un membru superior și a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.