Un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit că ar fi incendiat mai multe tomberoane.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în seara zilei de 3 septembrie, acesta a fost surprins în flagrant delict în timp ce incendia un tomberon stradal semi-îngropat, pe raza municipiului. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau alte pagube materiale.
Cercetările efectuate până în prezent au arătat că, în perioada 30 august – 3 septembrie, același bărbat ar fi incendiat și alte tomberoane din municipiu, prejudiciul urmând să fie stabilit.
În urma celor constatate, la data de 4 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 49 de ani, din Bistrița, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.
Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița în vederea documentării faptelor și stabilirii întregii activități infracționale.