Doi bărbați, unul din Viișoara și altul din Sărata, sunt bănuiți că și-ar fi agresat soțiile, pe numele lor fiind întocmite dosare penale pentru violență în familie.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în ambele cazuri a fost emis ordin de protecție provizoriu.
”Unul dintre acestea a fost emis împotriva unui bărbat, de 48 de ani, din Viișoara, care la data de 13 noiembrie, în timp ce se afla în locuința comună, din Viișoara, și-ar fi agresat și amenințat soția. A fost întocmit dosar penal pentru amenințare și violență în familie. Totodată, o femeie de 62 de ani a sesizat faptul că, în timp ce se afla în locuința sa din Sărata, împreună cu soțul său, un bărbat de 65 de ani, ar fi fost agresată de acesta. De asemenea, cu o zi înainte, bărbatul și-ar fi agresat și fiul. Și în acest caz, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.