Bărbatul reținut de polițiști după o șicanare în trafic rămâne în spatele gratiilor, în cazul său fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 1 iulie, bărbatul de 28 de ani din Bistrița, reținut pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului Rutier, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița. Împotriva lui, a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se arată în buletinul Poliției.
Reamintim că bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore după o șicanare în trafic.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul, în seara de 30 iunie, în jurul orei 22.50, în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Slătiniței, înspre Drumul Național 17, ar fi observat intenția de depășire a unui conducător auto care circula în spatele său și nu i-ar fi permis, șicanându-l. Mai mult, ajuns la intersecția cu Drumul Național 17, bărbatul de 29 de ani ar fi oprit autoturismul pe mijlocul părții carosabile, blocând ambele sensuri de deplasare și ar fi încercat să deschidă portierele celuilalt autoturism.
La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Bistrița, care au efectuat testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto. În cazul bărbatului de 29 de ani, rezultatul a fost 0,80 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar permisul de conducere pe care l-a prezentat pentru control ar fi fals.